„Azi copiii decid în locul adulţilor! Implică-te, dăruind o mică parte din timpul tău unui copil!” -a fost mesajul adresat mentorilor.
Fundaţia Terre des homes, împreună cu partenerii săi, a organizat în perioada 17-21 noiembrie 2014, și în mod special în 20 noiembrie - dată aniversară a semnării Convenţiei drepturilor copiilor, evenimentul dedicat copiilor Ziua Ştafetei - acum decid eu.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, această zi devenind Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului în întreaga lume. În România, Convenţia a fost ratificată prin Legea nr. 18/1990, în 28 septembrie 1990. Prevederile Convenţiei au stat la baza elaborării Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin care se fac cunoscute drepturile şi libertăţile de care trebuie să se bucure fiecare copil.
Organizat ca o zi a ștafetei, „Acum decid eu” și-a propus să aducă copiii în situaţia de a exersa profesia pe care şi-o doresc, preluând ştafeta de la un mentor. Obiectivul principal a fost acela de a facilita copiilor participarea la deciziile importante din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc. Conceptul este următorul: pe durata unei zile sau o jumătate de zi, 37 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani de la Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare, au experimentat concret profesiile visate: profesor, avocat, fotograf, specialist IT, technician dentar, violonist, învățător, medic asistent UPU, asistent chirurgie, radiologie, psiholog, etc. Sunt doar câteva dintre profesiile la care visează copiii şi tinerii de astăzi. De aceea trebuie încurajaţi să se gândească la viitorul lor, să se implice în luarea deciziilor care îi privesc direct, să îşi răspundă la o importantă întrebare pentru viaţă: „ce vreau să devin când voi fi mare?“ Copiii participanţi au avut ocazia să descopere în mod autentic ce presupune o meseria şi eventual să ia decizii în mod real, în locul adulţilor, în perioada 18-21 noiembrie 2014.
Acest demers oferă copiilor prilejul de a-și pune în practică idealul profesional într-un cadru propice dezvoltării, luând contact cu împlinirile şi provocările carierei la care aspiră. Astfel, au fost puşi în situaţia de a lua decizii, de a se exprima liber şi de a fi parte a unei echipe, beneficiind de experienţa, cunoştinţele şi deschiderea mentorilor.
Prin implicarea şi participarea copiilor în preluarea ştafetei este facilitat schimbul de idei şi valori între copiii care aspiră la o profesie şi adulţii deja realizaţi profesional. Pentru adulţi, participarea copilului şi tinerilor la viaţa societăţii este extrem de importantă pentru că:
- Au drepturi depline de a participa la schimbarea şi dezvoltarea societăţii;
- Sunt creativi, sinceri şi originali;
- Au un potenţial uriaş;
- Vor schimba lumea de azi în una mai bună;
- Ideile lor ne pot ajuta să construim împreună tipuri de politici şi servicii sociale mai bune pentru copii;
- Participarea îi învaţă să se autoaprecieze;
- Le lărgeşte sfera de autocunoaştere;
- Pot contribui semnificativ la soluţionarea problemelor care îi afectează;
- Prin facilitarea şi motivarea tinerilor la viaţa societăţii se poate asigura implicarea lor permanentă şi prevenirea unor comportamente de risc la vârste fragede.
Participarea copiilor nu înseamnă că adulţii trebuie să facă exact ceea ce le cer copiii, dar copiii trebuie să fie bine informaţi pentru a face alegerile corecte şi pentru a vorbi în numele lor fără să spună ceea ce cred ei că ar vrea să audă adulţii. Noţiunea de „copil-actor” permite aşezarea copilului în centrul procesului de învăţare şi dezvoltare personală. Copilul îşi dă seama că are puterea de a acţiona, are resurse la dispoziţia sa și nu este o victimă fără putere. El este considerat un participant activ, şi nu pasiv, la realitatea sa. Participarea care dă rezultate fructuoase implică o relaţie adult- tânãr fondată pe un parteneriat real şi veritabil, situaţie care determinã adultul sã reconsidere critic rolul social al tânãrului în acest proces.
Scopul acestei zile este sensibilizarea opiniei publice în legătură cu dreptul copiilor de a participa, de a-şi exprima liber părerea asupra oricărei probleme care îi priveşte în mod direct.
Pe termen lung, se urmăreşte integrarea socială a copiilor vulnerabili şi respectarea drepturilor acestora. Totodată, îşi vor consolida stima de sine, își vor pune în valoare aptitudinile şi vor fi un exemplu pentru comunitatea din care provin.