Centrul Închis de Examene Cambridge din cadrul Colegiului Naţional „Ioan Slavici” intră în al 14-lea an de existență odată cu sesiunea iunie 2022 și funcționează pe lângă Consiliul Britanic din Cluj-Napoca. În cele 30 sesiuni desfășurate până în prezent peste 1250 de candidați au susținut un examen Cambridge English: Key (KET), Cambridge English: Preliminary (PET), Cambridge English: First (FCE) sau Cambridge English: Advanced (CAE) în varianta clasică - pe hârtie, sau în varianta pe calculator, dovedind interesul sătmărenilor pentru studiul limbii engleze.
Examenele Cambridge sunt susținute mai ales de elevi de liceu, care își pot echivala Certificatul Cambridge cu proba de Competență lingvistică din cadrul Bacalaureatului sau îl pot utiliza pentru a aplica la o instituție de învățământ superior de peste hotare. Începând cu anul școlar 2014 - 2015 examenele Cambridge KET (A2) și PET (B1) sunt echivalate cu examenul de admitere în clase cu profil bilingv pentru absolvenții claselor a VIII-a.
Examenele Cambridge nu se adresează însă doar persoanelor de vârstă şcolară, ci tuturor celor care au nevoie de un certificat de competenţă lingvistică recunoscut în întreaga lume, cu o reputație clădită în mai bine de 100 de ani. Pentru cei care doresc certificatul Cambridge în cel mai scurt timp posibil, soluția este varianta de examen KET, PET, FCE sau CAE pe calculator (computer based), unde rezultatele sunt eliberate după doar trei săptămâni, iar diplomele pot fi ridicate după aproximativ 5 săptămâni de la data susţinerii examenului.
In anul 2025 examenele Cambridge sunt planificate după cum urmează:
Mai multe