Cercul Cunoaștere și Adevăr

Istoria Cercului de Chimie Aplicată
„CUNOAȘTERE ȘI ADEVĂR” 

Cercul de chimie aplicată „Cunoaştere și Adevăr” a fost fondat de profesorul dr. Paul Atyim la 20 septembrie 1977 în actuala instituţie de învăţământ Colegiul Naţional „Ioan Slavici” din Satu Mare.

Găsirea unei denumiri potrivite pentru cerc şi corelarea cu adevărul ştiinţific pe care dorea să-l susţină și să-l aplice a însemnat pentru cel care l-a înfiinţat şi pentru conducerea liceului un prilej de frământări. În cele din urmă prof. dr. Paul Atyim împreună cu prof. Lucia Budai, directoarea adjunctă de atunci a liceului, au ales numele simbolic „Cunoaştere si adevăr”, menit să sugereze acea realitate ştiinţifică specifică cercetării chimiei şi dorinţa de a investiga, de a găsi noul şi de a-l adopta la necesităţile practice. Înfiinţarea Cercului reprezintă o dată de referinţă în analele fostului Liceu industrial nr. 6 Satu Mare deoarece nici în cadrul lui și nici în cadrul vreunei alte instituţii de învăţământ din judeţ nu există un asemenea cerc ştiinţific ce-şi propune noi investigaţii prin munca de cercetare în echipă pentru elevi din domeniul cu atât de largi aplicaţii al chimiei.

La începutul anului şcolar 1977-1978, baza materială a laboratorului liceal a fost destul de apreciabilă, fapt ce a permis punerea la punct a principalelor direcţii de cercetare.

În acest an şcolar s-a insistat îndeosebi asupra dezvoltării ideii simţului practic, a modului de gândire din punct de vedere al chimiei aplicate, a îndemânării și preciziei, atât de necesare activităţii propuse.

Interesul sporit manifestat de elevi s-a materializat într-o mai mare afluenţă de participare la activităţile cercului. După doi ani de activitate încep să apară primele rezultate mai valoroase ale muncii de investigaţie, astfel elevii Gheorghe Muncean si Gabor Bozola clasifică judeţul printre primele locuri privind susţinerea unor referate ştiinţifice şi concursul pe meserii la faza naţionala. În vara anului 1980 la Sesiunea de referate si comunicări ştiinţifice ale elevilor -faza naţională- Sibiu (27 august - 2 septembrie 1980) lucrarea elevilor Ştefan Leiti si Anna Lozer se clasează pe locul al II-lea pe țară si Comisia Naţională de apreciere a lucrărilor propune spre brevetare la OSIM.

Spiritul de colegialitate se dezvoltă în cadrul cercului şi chiar la propunerea elevului Ştefan Leiti se realizează instituirea unui Album de onoare a Cercului, care începând cu promoţia 1980-1981 cuprinde pozele a celor mai merituoşi elevi, membri ai Cercului, care au avut rezultate de valoare naţională. Membrii cercului sunt prezenţi la prestigioasele manifestări ştiinţifice organizate pe plan naţional în domeniul chimiei, începând din anul 1980.

Urmează şirul elevilor Domniţa Lungu, Daniela Popa, Rodica Ilc, premiate la Sesiunea de referate si comunicări ştiinţifice ale elevilor etapa naţională, Mircea Pop, Sergiu Marcel Dan, Cristian Raţiu premiaţi la Simpozionul naţional de creaţie tehnico-ştiinţifica a tineretului, Bucureşti martie 1982, etc.

Din 05.08.1983 se înaintează prima cerere de brevet de invenţie a grupului profesor-elevi cercetători către OSIM. Anul şcolar 1983-1984 înseamnă de asemenea un succes în activitatea Cercului, lucrarea Cerneluri colorate PABE - iniţialele de la Paul Atyim, Betty Selmenţi, si Eva Iudit Radu - cu aderenţă universală pe folie de retroproiector, staniol, sticla, porţelan, hârtie, etc. este înaintata pentru brevetare la OSIM.

1985 înseamnă un an de cotitură şi orientare definitivă în activitatea Cercului. Pentru lucrarea „Material cu proprietăţi de antifricţiune cu ungere intrinsecă și procedeu de obţinere a acestuia”, autori: Atyim Paul, Leiti Ştefan Vasile, Miklos Sebastian, Diczig Iosif, Lozer Anna se acordă BREVETUL DE INVENŢIE nr. 87521.

Peste câteva săptămâni soseşte cel de-al doilea BREVET DE INVENŢIE nr. 87550, acordat grupului de cercetători profesor-elevi: Atyim Paul, Radu Iudit Eva, Selmenti Elisabeta cu titlul „Cerneluri colorate si procedeu de obţinere a acestora”. În luna noiembrie a anului 1985 BREVETUL DE INVENŢIE nr. 87550 participă la Expoziţia internaţională a tinerilor inventatori din Plovdiv, Bulgaria, unde este apreciat în mod deosebit, fiind pusă în discuţie realizarea unui contract bilateral româno-bulgar în sensul realizării unei producţii industriale a acestor cerneluri.

Şirul lung al lucrărilor prezentate la Sesiunile naţionale de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor şi Saloane de invenţii, începând cu anul 1986 la Baia Mare, Braşov, Câmpulung Moldovenesc, Bucureşti, etc. determină caracterul relevant de cerc de inventică liceală a Cercului de chimie aplicată „Cunoaştere şi adevăr”. Câţiva elevi din şirul lung al discipolilor Maestrului: Stănescu Sorin, Fodor Marta, Rusu Cristian, Buboi Mircea, Mitraşca Constantin, Zolceac Ştefan, Panaite Sorin, Herţa Horia, Holczer Silvia, etc. realizează dezideratul cuprins în denumirea cercului.

Peste 50 de articole în ziare locale si naţionale, interviuri cu conducătorul cercului la Televiziunea Română şi Radio, Colocvii pedagogice, stau ca mărturie a activităţii ştiinţifice a Cercului.

După 1989 activitatea cercului se diversifică conform direcţiilor şi posibilităţilor noi de cercetare în domeniul chimiei. Se continuă activitatea de cercetare în domeniul chimiei aplicate. Lucrarea „Compoziţie pe baza de poliolefine cu proprietăţi lubrifiante îmbunătăţite și procedeu de obţinere a acesteia” va deveni BREVET DE INVENŢIE RO nr. 105081. Inventatorii sunt Atyim Paul, Leiti Ştefan Vasile, Rak Emese, Marin Dan. Titularul brevetului de invenţie este Întreprinderea de Piese de Schimb si Utilaje pentru Industria Chimică - Satu Mare, iar data publicării este 01.07.1995.

Lucrarea întitulată „Compoziţie de unsoare și procedeu de obţinere a acesteia” de la grupul de autori: Atyim Paul, Leiti Ştefan Vasile, Hatvani Alpar, Pop Ovidiu are data publicării hotărârii de acordare a brevetului 30.03.1999, iar data eliberării și publicării BREVETULUI DE INVENŢIE RO nr. 114344: 30.10.2000; inventatorii si titularii brevetului sunt aceiași.

La 11.02.1997 se înfiinţează o noua secţie a cercului „Banca de idei”; aici se strâng după o analiză atentă toate ideile preţioase ale colectivelor de elevi și membrilor Cercului, care sunt potenţial valoroase, demne de dezvoltat şi soluţionat. Conform cerinţelor epocii, în cadrul Cercului mai funcţionează o secţiune de „Informatică moleculară” și de „Protecţie a mediului”.

Elevii membri ai Cercului sunt iniţiaţi în Bioinformatică şi în Chimie computaţională, valorificând de mai bine de 10 ani cunoştinţele legate de calculator cu cele ale chimiei.

Realizarea mini-filmelor didactice, a unor experimente virtuale, analizarea situaţiei gradului de poluare a unui habitat biologic sunt de asemenea pe paleta de lucru a Cercului. Dintre membrii cercului, devenind studenţi, mulţi îşi continuă cercetările şi în diferite unităţi de învăţământ superior, realizând brevete de invenţii cu alte colective inter şi transdisciplinar.

De exemplu, Panaite Sorin şi-a continuat lucrările începute în cadrul Cercului şi a finalizat sub formă de brevet la Institutul Politehnic Iaşi, obţinând în 1992 Brevetul de invenţie nr. 104938 pentru lucrarea „Procedeu de recuperare a argintului si a suporturilor din materiale fotografice uzate”.

Şirul elevilor participanţi la Cercul de chimie aplicată „Cunoaştere si adevăr” este lung. În cadrul Colegiului Naţional „Ioan Slavici” a devenit tradiţie introducerea pozelor celor mai valoroşi elevi ai Cercului în Albumul de onoare cu ocazia şedinţei festive de bilanţ de la sfârşitul fiecărui an şcolar, la care, alături de conducerea instituţiei participă invitaţi din domeniul ştiinţei de reputaţie naţională şi internaţională. Albumul de onoare al cercului găzduieşte pe cei mai merituoşi elevi de la promoţie la promoţie; sunt deja două albume de fotografii pline cu pozele lor.

Între timp, la aniversarea a 25 de ani de existență a cercului, inspectorul de specialitate prof. Doina Bâclea din Ministerul Educaţiei și Cercetării a trimis „Diploma de argint”, recunoscând că după toate sondajele efectuate la nivelul M.E.C., Cercul de chimie aplicată „Cunoaştere şi adevăr” din Satu Mare este primul cerc de Inventică Liceală din România. Acelaşi lucru afirmă si preşedintele Forumului Inventatorilor Români (FIR), prof. univ. dr. Ion Sandu din Iaşi, România; din această organizaţie face parte de altfel şi conducătorul Cercului autentificat prin certificat de membru nr. 11 din 20.01.2004.

Deceniile trec, activitatea de investigare-cercetare a membrilor Cercului continuă nestingherit și fără întrerupere, tinereţea generaţiilor doritoare de cunoaştere asigurând mereu putere şi succes.

  Dr. Atyim Paul
INFORMAŢII PERSONALE  
Nume Dr. ATYIM PAUL
Adresă STR. NICOLAE IORGA Nr. 59 SATU MARE
Telefon  
Fax  
E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Cetăţenie română
Naţionalitate maghiara
Data naşterii 20.03.1953
   
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ  
1.09.2010 - prezent PROFESOR DE CHIMIE LA COLEGIUL NAŢIONAL IOAN SLAVICI
1. 09. 2008 – 31.08.2010 INSPECTOR ŞCOLAR DE SPECIALITATE FIZICĂ - CHIMIE
1. 09. 1977 – 31. 08. 2008 PROFESOR DE CHIMIE LA COLEGIUL NAŢIONAL IOAN SLAVICI
• Numele şi adresa angajatorului C.N. IOAN SLAVICI – SATU MARE
• Tipul activităţii sau sectorului de activitate Profesor de chimie. Fondatorul primului cerc de Inventică liceală din România
• Funcţia sau postul ocupat PROFESOR chimie
• Principalele activităţi şi responsabilităţi PREDARE, FORMATOR DE PERFORMANŢĂ ÎN CREATIVITATE ŞI INVENTICĂ
   
STUDII ŞI CURSURI DE SPECIALITATE  
• Perioada (de la – până la) 1972-1976
• Numele şi tipul instituţiei de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE CHIMIE
• Principalele subiecte şi calificări însuşite PROFESOR DE CHIMIE SUPERIOR
• Perioada (de la – până la) 1976-1977
• Numele calificării primite SPECIALIZARE POSTUNIVERSITARĂ (MASTER)
• Nivelul în cadrul clasificării naţionale (dacă este cazul) PROFESOR DE CHIMIE, CHIMIST SPECIALIST
• Perioada (de la – până la) 1990-1998
• Numele calificării primite DOCTORAT - DOCTOR ÎN ŞTIINŢE CHIMICE
   
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE PERSONALE  
LIMBA MATERNĂ maghiară
LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE Limba engleza satisfacator
Limba germană bine
Limba maghiară foarte bine
• Abilitatea de a citi Limba engleza satisfacator, Limba germană bine, Limba maghiară foarte bine
• Abilitatea de a scrie Limba engleza satisfacator, Limba germană bine, Limba maghiară foarte bine
• Abilitatea de a vorbi Limba engleza satisfacator, Limba germană bine, Limba maghiară foarte bine
   
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE SOCIALE  
  Colaborez cu Agenţia de Mediu Satu Mare, cu Asociaţia neguvernamentală BIO-INVENT ONG, sunt cadru universitar asociat al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, Filiala Satu Mare
   
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE ORGANIZATORICE  
  Ca profesor predau chimie şi îndrum activitatea Cercului de chimie aplicată CUNOAŞTERE ŞI ADEVĂR de la C. N. IOAN SLAVICI - Satu Mare
   
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE ARTISITICE  
  Literatură de specialitate: sunt autor şi coautor a 4 tratatate de specialitate din domeniul chimiei, special biochimiei.
   
ALTE APTITUDINI ŞI COMPETENŢE  
  Sunt inventator
Am 4 Brevete de invenţii înregistrate la OSIM
   
PERMIS(E) DE CONDUCERE  
  Permis de conducere auto
   
ANEXE  
  Lista lucrărilor publicate
LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE
Dr. Atyim Paul

Lista lucrărilor publicate in extenso

  1. Atyim,P., Cercurile de elevi, pepiniere ale cercetării ştiinţifice, Învăţământul Liceal şi Tehnic Profesional nr.4,1981,p.37
  2. Atyim,P., Cercetarea ştiinţifică – formă a complementarităţii informaţionale în raportul elev-profesor,Bul.de Inf.şi Doc. a Cadr.Did.,Satu Mare nr.93,1982,p.1-6
  3. Atyim,P., Aprofundarea sensului fizic în predarea chimiei.Reacţii chimice – fenomene ce se petrec în timp,Bul.de Inf.şi Doc. a Cadr.Did.,Satu Mare nr.79,1982,p.17-21
  4. Atyim,P., Idei despre cercetarea ştiinţifică în învăţământul liceal,Bul.de Inf.şi Doc. a Cadr. Did. Satu Mare,nr.84,1982,p.4-6
  5. Atyim,P., Cercetarea chimică şi modalitatea ei de abordare în învăţământul liceal , Şcoala Sătmăreană ,1982,p.48-55
  6. Atyim,P., Importanţa înregistrării cuvintelor-cheie,ca formă a procesului de fixare în tehnologia didactică,Bul.de Inf.şi Doc.a Cadr. Did.,Satu Mare, nr.101,1983,p.23-25
  7. Atyim,P., Element galvanic.Potenţial de oxido-reducere standard, Învăţământul Liceal şi Tehnic Profesional , nr8,1983, p.21-22
  8. Atyim,P., Atyim,D.I., Optimizarea unor experienţe de chimie pe baza informaţiilor din statistica matematică, Bul. de Inf. şi Doc. a Cadr. Did.,Satu Mare, nr. 119/b,1985, p.1-7
  9. Atyim,P., Ismerkedés a kémiával, Rev. Alapozó, nr.1, 1992,p.15
  10. Atyim,P., Relaţia solubilitate -produs de solubilitate şi factorii care influenţează echilibrul solid-lichid , Revista de Fizică şi Chimie ,XX ,nr.5, 1983 p.217-221
  11. Atyim,P.,Leiti , Şt., Miklos, S., Diczig, I., Lozer,A., Material cu proprietăţi de antifricţiune cu ungere intrinsecă şi procedeu de obţinere a acestuia, Brevet R.S.R. nr.87521/1984
  12. Atyim,P., Radu ,I.,E., Selmenţi, E., Cerneluri colorate şi procedeu de obţinere a acestora, Brevet R.S.R. nr.87550/1984
  13. Atyim,P., Leiti, Şt., Rak, E., Marin, D., Compoziţie pe bază de poliolefine cu proprietăţi lubrifiante îmbunătăţite şi procedeu de obţinere a acesteia, Brevet RO nr.105081/1991
  14. Atyim,P., Leiti ,Şt., Hatvani, A., Pop, O., Compoziţie de unsoare şi procedeu de obţinerea acesteia, Brevet RO. nr.114344/1999
  15. Atyim,P.,Bolocan-Viaşu, I.,Popescu,A.,A Study on the Correspondence Between the Total Contents of Sulphur and the Silicon-Aluminium Type Sterile in the Chieşd-Sărmăşag Coal, Analele Univ. Craiova, XXV,1997, p. 91-95
  16. Niac,G., Atyim,P., Bolocan-Viaşu,I., Popescu,A., Correspondence Between the Geological Age and Chemical Maturity in Two Lignite Basins Near Şimleu,România, Analele Univ. Craiova, XXV,1998, p.11-18
  17. Bolocan-Viaşu,I.,Pătruţoiu,I., Atyim,P.,The Transfer of some Natural Radioactive Isotopes within the Burning Process of the Lignite, Rev.Minelor,nr. 10 vol. 91, 1998, p. 35-38
  18. Atyim,P., Ardelean, G., Bolocan-Viaşu, I., Integrarea acizilor humici în petrografia cărbunilor inferiori şi principalele lor domenii de utilizare, Studia Univ. “ V. Goldiş”Arad ,Vol. 8,Seria B,1998, p 286-291
  19. Ardelean, G.,Atyim, P., Bolocan-Viaşu, I., Efectul antrenamentului de 12 zile asupra unor parametri hepatici şi sanguini la şobolan în înotul liber de 5 ore, Studia Univ. “ V. Goldiş “ , seria B, Vol. 8, 1998, p. 366-368
  20. Bolocan-Viaşu, I., Pătruţoiu, I., Atyim, P., Impactul energiei nucleare asupra mediului şi omului, Studii şi cercetări ( Şt. Naturii ), 4, 1998 , Bistriţa, p. 309-312
  21. Atyim, P., Ardelean D., Structura ultrafină şi masa moleculară medie a acizilor humici proveniţi din cărbuni inferior, Studia Univ.” V. Goldiş “ Arad, Vol.9, Seria B ,1999 p. 93-97
  22. Ardelean ,G., Atyim, P., Reflectarea oboselii musculare în parametrii biochimici sanguini , Studia Univ. “V. Goldiş” Arad, Vol. 9 , Seria B , 1999 p. 45-48
  23. Atyim, P., Ardelean ,G., Bolocan-Viaşu ,I., Cercetarea obţinerii acizilor humici din lignitul Chieşd-Sărmăşag , Studia Univ.” V. Goldiş “, Arad , Vol. 9 ,Seria B ,1999, p. 440-445
  24. Ardelean , G ., Atyim , P ., Bolocan-Viaşu , I ., Apilarnilul- un energizant cu comportament dopping , Studia Univ. “ V. Goldiş “ Arad , Vol. 9 , Seria B , 1999, p. 423-440
  25. Bolocan -Viaşu , I ., Atyim , P. , Ardelean , G ., Mathematical relationships for the assesment of radioactive contamination in major nuclear accident , Studia Univ. “V. Goldiş” , Arad, Seria B , vol., 9, 1999 , p. 525-532
  26. Bolocan-Viaşu , I., Atyim,P., Popescu, A., Prediction model for the assesment of the consequences in a major nuclear accident, Analele Univ. Craiova, Seria Chimie, nr. XXVIII,1999,p.132-135
  27. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Popescu, A., The correlations between the ash and the volatile substances, coke and fix coal in the Chieşd-Sărmăşag coal, Analele Univ. Craiova, Seria Chimie, nr.XXVIII,1999,p. 124-131
  28. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Sandu, I., The dependence between the density ( specific volum) and the ashes in the Chieşd-Sărmăşag coal, International Conference on Materials Science and Engineering, Braşov, vol.IV, 2001,p. 68-71
  29. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Pătruţoiu,I., Corelaţii între diferite proprietăţi caracteristice la ligniţi din Bazinul Şimleu, Studii şi cercetări, Bistriţa , nr.5,2000, p.51-55
  30. Atyim,P., Lúgoldható huminsavak mennyiségi kivonása lignitből, Conferinţa de chimie, SMTŞT, Cluj, 2000, p.31-33
  31. Atyim,P., Atyim, E., Légállapot-minőség meghatározása immissziónorma értékeket tartalmazó modell segítségével, Conferinţa de chimie, SMTŞT, Cluj, 2000,p.34-37
  32. Atyim,P., Seucea, M., Evaluarea calităţii în merceologia produselor nealimentare – metoda Taguchi, Studia univ. „ V.Goldiş” Arad, vol. 10, seria B,2000, p.95-99
  33. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Croitoru, O. Tigaie, C., A New Method of Coal Separation in Granulometric Classes and the Study of Some Analytical Properties, Analele Univ. Craiova , Seria Chimie ,XXIX, 2000, p. 107-110
  34. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Bucur, I., The Linear Dependence Between the Specific Volum and the Anhydrous Ashes in Roumanien Lignite , Analele Univ. Craiova , Seria Chimie ,XXX, 2001, p.106-112
  35. Bolocan-Viaşu, I., Bucur, I., Atyim,P., Tigaie, C., Croitoru, O., Radionucleide Impurities in Injectable Solutions Used to Determine the Diagnosis, Analele Univ. Craiova , Seria Chimie , XXX, 2001, p.121-125
  36. Atyim,P., Bolocan-Viaşu, I., Sandu, I., The Dependence Between the Density (Specific Volum) and the Ashes in the Chieşd-Sărmăşag Coal, International Conference on Materials Science and Engineering, BRAMAT 2001, Braşov- Romania, p. 68-71
  37. Sandu, I., Sandu, I.C.A., Atyim,P., Modern Methods and Techniques Used in the Study of the Compatibility of the Physic-Chemical , Mechanical and Biological Systems International Conference on Materials Science and Engineering, BRAMAT 2001, Braşov- Romania, p.72-79
  38. Stier, I., Atyim,P., ,Atyim, E., Iszap-és talajszennyezettség közötti összefüggés tanulmányozása Szatmár megye bányász vidékén , Conferinţa de chimie , SMTŞT, Cluj, 2001, p.159-161
  39. Lakatos, Gy., Ardelean, G., Tóth, A., Atyim,P., Kereszturi, P., Deák, Cs., Limnological study on the Ér Valley and Ecsedi Marshland in Nord Great Plain , Acta Biologica Debrecina, Tom.23, 2001,p. 80-83
  40. Ardelean, A., Ardelean, G., Maior, C., Rosioru, C., Rusu, A., Atyim,P., Nature preservation and environmental protection in North-Western Romania , Acta Pericemonologica Debrecina, Tom. I , 2001, p. 171-178
  41. Jelea, M., Kovacs, Zs. M., Ardelean, G., Atyim, P., Biorehabilitation experiments undertaken on mine waste dumps of non-ferrous ore mines, Acta Pericemonologica Debrecina, Tom. I , 2001, p. 165-170
  42. Corneanu, M., Marinescu, G., Babeanu, C., Badea, E., Atyim,P., Corneanu, G., Actiunea acizilor humici asupra proceselor fiziologice ale plantelor cultivate in vitro , Buletinul Societatii Nationale de Biologie Celulara, 2001 p. 274-275
  43. Corneanu, M., Atyim,P., Corneanu, G., Actiunea acizilor humici asupra dezvoltarii in vitro a explantelor de Echinocereus subinermis (Cactaceae), Probleme curente de biologie celulara si moleculara, Risoprint, Cluj –Napoca, 2001, p. 535-539
  44. Corneanu, M., Corneanu, G., Blejoiu, I.,S., Atyim,P., Netoiu, C., Bica, D., In vitro Micropropagation in Robinia Pseudacacia var. Oltenica on new Culture media, Acta Horti Bot., Bucurest. 29, 2001 p.307-315
  45. Sandu, I.,C.,A., Luca, C., Sandu, I., Atyim, P., Cercetări privind evaluarea degradării suporturilor din lemn moale ale picturilor cu straturi de preparaţie. I. Compoziţia chimică şi analiza tehnică, Revista de chimie , vol.52, (1-2) ,2001 , p. 46-52.
  46. Grünwald, E., Várhelyi, Cs., Atyim,P., Rusu, I., Cink-kobalt ötvözet leválasztása klorid alapú, gyengén savas elektrolitból, Korróziós Figyelő, 42.(2). 2002, p.35-39.
  47. Grünwald, E., Atyim,P., Szines, díszítő es müszaki galvánbevonatok , Korróziós Figyelő, 42.(3). 2002, p.73-76.
  48. Rusu, I., Grünwald, E., Atyim,P., Várhelyi, Cs., Várhelyi, Cs.jr., Furfurol és furfuril –alkohol hatásmechanizmusa galvanikusan leválasztott fémbevonatokra. I. Elméleti meggondolások, Korróziós Figyelő, 42.(5). 2002, p.152-154
  49. Lakatos, Gy., Ardelean, G., Tóth, A., Atyim, P., Keresztúri, P., Az Ér-völgy és az Ecsedi-láp hidrobiológiai állapota, Hidrológiai Közlöny 82. 2002, p.75-77
  50. Corneanu, M., Marinescu, G., Babeanu, C., Badea, E., Atyim, P., Corneanu, G.C., Humic acids action on some physiological processes in carnations grown in vitro, Buletinul USAMV-CN, 57, 2002,p. 49-52
  51. Atyim, P., Stier, I., Atyim E., Bioszervetlen elemek fitoextrakcioja a fekete retek (Raphanus Sativus var. Niger ) gyökérrészeiben, VIII. Nemzetközi – Vegyészkonferencia, nov.15-17 Kolozsvár, 2002, p. 29-31
  52. Grünwald, E., Rusu, I., Atyim, P., Várhelyi, Cs., Várhelyi, Cs. Jr., Furfurol és furfuril-alkohol hatásmechanizmusa galvanikusan leválasztott fémbevonatokra. II. Furfurol és furfuril alkohol savas elektrolitokban, Korróziós Figyelő, 42.(6), 2002, p.188-193
  53. Rusu, I., Atyim, P., Grünwald, E., Várhelyi, Cs., Várhelyi, Cs. Jr., Furfurol és furfuril- alkohol hatásmechanizmusa fémbevonatok galvanikus leválasztására. III. Furfurol és furfuril-alkohol lúgos elektrolitokban, Korróziós Figyelő,XLIII (1), 2003, p. 8-12
  54. Grünwald, E., Várhelyi Cs., Atyim, P., Lüktető áram alkalmazása vasporból zsugorított alkatrészek horganyzásánál, Korróziós Figyelő, 43. (2), 2003, p. 44- 47
  55. Atyim, P., The Study of Proteins that Influence the Well-functioning of Nerve-cells I.The Comparison of Structures of the Neurotrophinic Biomacromolecules, 9th International Conference of Chemistry, Cluj, november 14-16, 2003 p.102-105
  56. Corneanu, C.G., Dragoi , S.G., Sutru, C., Corneanu, M., Zagnat, M., Grigorescu, E., Atyim, P., Melinte, P.R., Popa, M., The single or combined effect of the X-rays and of two bioactive substances ( saponins and polyholosides ) at the liver level in Mus musculus L. European Society for New Methods in Agricultural Research ( ESNA ) Novi Sad, Serbia and Montenegro, 29 august - 2 septembrie, 2004, p. 82-85
  57. Corneanu , M., Mandrila, G., Corneanu, C.G., Cristea, C., Atyim, P.,Netoiu, C., Bica, D., In vitro micropropagation in Robinia pseudoacacia var. Oltenica, European Society for New Methods in Agricultural Research ( ESNA ) Novi Sad, Serbia and Montenegro, 29 august - 2 septembrie, 2004, p. 231-234.
  58. Corneanu, M., Mindrila, Gh., Corneanu, C.G., Cristea, C., Atyim, P.,Minea, R., The influence of humic acids and magnetic fluids on shoot elongation and in vitro rooting processes in Prunus avium L., Buletinul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara ( Seria Zootehnie si Biotehnologii ), USAMV Cluj-Napoca, vol. 60, 2004, p. 313-318.
  59. Corneanu, C.G., Dragoi, S.G., Rogoz , S.,Sutru, C., Corneanu, M., Rogoz, I.,Zagnat, M., Grigorescu, E., Atyim, P., Melinte, P.R., Popa, M., The single or combined action of X-rays and saponins or polyholosides in Mus musculus L. ( Spleen structure and immunoglobulin quantity ), Buletinul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara ( Seria Medicina veterinara), USAMV, Cluj-Napoca, vol. 61, 2004, p. 50-55.
  60. Bolocan – Viaşu I., Atyim, P., Croitoru, O., Tigae, C., Popescu, Al., Ardelean, G., Mathematical relationships for the assessment or radioactive contamination in a major nuclear accident, Journal of Environmental Protection and Ecology Vol.5 No.3, 2004, p.698-7002
  61. Atyim, P., Comparative structural study of oligodendrocyte and myelin associated glycoproteins respectively Nogo protein, 10th International Conference of Chemistry, Cluj, november 12-14, 2004 p.304-307
  62. Atyim, P., The drugs fingerprint of neurotonic and stress diminishing herbs mixture, , 11th International Conference of Chemistry, Cluj, november 11-13, 2005 p.296-299
  63. Corneanu Mihaela, Atyim P., Corneanu C.G., 2001 – Actiunea acizilor humici asupra dezvoltarii in vitro a explantelor de Echinocereus subinermis (Cactaceae).
    In: Probleme Curente de Biologie Celulara si Moleculara (Ed. A. Ardelean, C. Craciun, G. Ardelean), vol. VI, pp. 535-539, Edit. Risoprint, Cluj-Napoca. ISBN: 973-656-210-7.
  64. Corneanu Mihaela, Corneanu C.G., Blejoiu I.-Ş., Atyim P., Neţoiu C., Bica Doina, 2001 – In vitro micropropagation in Robinia pseudoacacia var. oltenica on new culture media.
    Acta Horti Bot. Bucurest., 29: 307-315. ISSN: 0374-1273.
  65. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Babeanu Cristina, Badea Elena, Atyim P., Corneanu C.G., 2002 – Humic acids action on some physiological processes in carnation grown in vitro.
    Buletin USAMV-CN, 57: 49-52. ISSN: 1454-2382.
  66. Corneanu Mihaela, Băbeanu Cristina, Marinescu Gabriela, Ciobanu Georgeta, Atyim P., Minea R., Corneanu C.G., 2002 – The effect of the medium culture supplementation with humic acids and/or magnetic fluids, on some biochemical features at in vitro culture in Dendrobium phalenopsis and Drosera rotundifolia.
    In : Inginerie Genetică şi Biotehnologii Moderne, Acad. Ştiinţe a Republicii Moldova, Chisinău: 146-151. ISBN: 9975-923-77-1.
  67. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Atyim P., Corneanu C.G., Băbeanu Cristina, 2002 – Dezvoltarea in vitro a embrionilor somatici de la Drosera rotundifolia, pe medii de cultură suplimentate cu acizi humici.
    In: Analele SNBC, VII (2) : 231-237. Editura Risoprint, Cluj-Napoca. ISSN: 1583-6258.
  68. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Corneanu C. G. Badea Elena, Babeanu Cristina, Atyim P., Bica Doina, Cristea Carmen, 2003 – In vitro development of the Robinia pseudoacacia var. oltenica subculture, on different media. Analele Universitatii din Craiova, Biologie, Horticultura, TPPA, vol. VIII (XLIV): 220-226. ISSN: 1435-1275.
  69. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Corneanu C.G., Băbeanu Cristina, Ciobanu Georgeta, Atyim P., Minea R., 2004 – Modificări biochimice şi fiziologice la explante cultivate timp îndelungat pe diferite medii de cultură. In: Fiziopatologia Celule Vegetale în Regim de Vitrocultură (Eds. Dorina Cachiţă-Cosma, Aurel Ardelean, Vasile Fati), Edit. Daya, Satu Mare, pp. 98-107. ISBN: 973-7756-01-0.
  70. Corneanu C.G., Drăgoi S.G., Şutru C., Corneanu M., Zagnat M., Grigorescu E., Atyim P., Melinte P.R., Popa M., 2004 – The single or combined effect of the X-rays and of two bioactive substances (saponins and polyholosides) at the liver level in Mus musculus L.
    In: Proceedings (Eds. Ivana Maksimović, Maja Čuvardić and Simonida Đurić), ESNA XXXIV Annual Meeting, Novi Sad, Serbia and Montenegro, Ed. Mondograf, Novi Sad: 82 – 85. ISBN: 86-7520-034-X.
  71. Corneanu M., Mândrilă G., Corneanu C.G., Cristea C., Atyim P., Neţoiu C., Bica D., 2004 – In vitro micropropagation in Robinia pseudoacacia var. oltenica.
    In: Proceedings (Eds. Ivana Maksimović, Maja Čuvardić and Simonida Đurić), ESNA XXXIV Annual Meeting, Novi Sad, Serbia and Montenegro, Ed. Mondograf. Novi Sad: 231-234. ISBN: 86-7520-034-X.
  72. Corneanu Mihaela, Gheorghiţa Mîndrilă, G.C. Corneanu, Carmen Cristea, P. Atyim, R. Minea, 2004 – The influence of humic acids and magnetic fluids on shoot elongation and in vitro rooting processes in Prunus avium L.
    Buletinul USAMV-CN, Seria Zootehnice şi Biotehnologii, 60/2004: 313-318. ISSN: 1454-2382.
  73. Corneanu C.G., S.G. Drăgoi, Suzana Rogoz, Camelia Şutru, Mihaela Corneanu, I. Rogoz, M. Zagnat, E. Grigorescu, P. Atyim, P.R. Melinte, M. Popa, 2004 – The single or combined action of X-rays and saponins or polyholosides in Mus musculus L. (spleen structure and immunoglobulin quantity).
    Buletinul USAMV-CN, Seria Medicină Veterinară, 61/2004: 50-55. ISSN: 1454-2382.
  74. Corneanu C.G., Rogoz I., Editoiu Cornelia, Corneanu Mihaela, Atyim P., Zagnat M., Grigorescu Em., Stefanescu I., Corneanu Lavinia-Mihaela, Popa M., 2004 – Efectul protector al apei superusoare si a doua substante bioactive (extract total alcaloizi si poliholoside) in cazul iradierii-X la Mus musculus.
    Analele SNBC, IX, (1): 260-265. Edit. Risoprint, Cluj-Napoca. ISSN: 1583-6258.
  75. Corneanu G., Craciun C., Ciupina V., Prodan G., Corneanu M., Atyim P., Stefanescu I., Iacob M., Corneanu L.-M., 2005 – The effect of Nigella sativa L. alkaloids and of deuterium-depleted water on Mus musculus L. spleen.
    Revue de Cytologie et Biologie végétales-Le Botaniste, 28 (s.i.): 84-91. ISSN 0181-7582.
  76. Corneanu C.G., Ciupină V., Prodan G., Corneanu Mihaela, Ştefănescu I., Atyim P., Iacob M., Popa M., 2005 – Efectul detoxifiant la nivelul ficatului şi splinei la Mus musculus, sub acţiunea unor factori externi.
    Analele Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, X: 285-291. ISSN: 1583-6258.
  77. Corneanu C.G., Corneanu Mihaela, Atyim P., 2005 – Efectul radioprotector al extractului total de alcaloizi extraşi din seminţele de Nigella sativa (Fam. Ranunculaceae).
    Analele Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, X: 291-296. ISSN: 1583-6258.
  78. Corneanu C.G., Crăciun C., Ciupină V., Prodan G., Corneanu M., Atyim P., Ştefănescu I., Iacob M., 2006 – Ultrastructural effects of Nigella sativa total alkaloids extract at liver level (Mus musculus).
    4th Conference on Medicinal and Aromatic Plants of South-East European Countries, Proceedings, (Eds. Ghiorghita Gogu, Stanescu Ursula, Toma Constantin), Alma Mater Publ. House: 379-384. ISBN 973-8392-32-2.

Lista lucrărilor publicate in extenso

  1. Corneanu,M., Marinescu,G., Bâbeanu,C., Badea, E., Atyim, P., Corneanu, G., Acţiunea acizilor humici asupra proceselor fiziologice ale plantelor cultivate in vitro , A XIX-a sesiune anuală a SNBC, Baia Mare, 7-10 iunie 2001-08-13
  2. Corneanu, M., Atyim, P., Marinescu, G., Bâbeanu,C., Corneanu, G., Biochemical and physiological modifications in plants induced by culture medium supplied with humic acid , 12-th BBBD , Bucharest , 10-13 may,2001-08-13j
  3. Lakatos,Gy., Ardelean, G., Toth, A., Atyim, P., Kereszturi, P., Az Ér-völgy és az Ecsedi-láp hidrobiológiai állapota és természetvédelmi kezelése , XLIII. Hidrobiológus napok, Tihany, 3-5 oct. 2001-08-13
  4. Atyim, P., Bolocan-Viaşu, I.., Popescu, A., Spectrometric determination of the ashes compozition of the Chieşd-Sărmăşag coal International Conference Dortmund, Germany 8-13 September 2002
  5. Corneanu,M., Marinescu,G., Bâbeanu,C., Badea, E., Atyim, P., Corneanu, G., Bica, D., Dezvoltarea in vitro a explantelor de Robinia Pseudoacacia var. Oltenica , pe medii de cultura suplimentate cu acizi humici , A XX-a sesiune ştiinţifică anuală a SNBC, Satu Mare, 6-9 iunie 2002, p. 269-270
  6. Lakatos,Gy., Mészáros, I., Ardelean, G., Toth, A., Atyim, P., Management and development of constructed wetland systems for treatment of waste water, EASA Conference, Arad, Romania, 18-19 october, 2002
  7. Bolocan-Viaşu,I., Mossang, D., Atyim, P., Mathematical relationships for the assesment of radioactive contamination in the major nuclear accident, International Conference of the Balcan Environmental Associations, 18-21 october 2001, Edirne, Turkey
  8. Corneanu M., Atym P., Marinescu G., Bãbeanu C., Corneanu C.G., 2001 – Biochemical and physiological modifications in plants induced by culture medium supplied with humic acids.
    In: 12th BBBD Molecular Biosciences in the Post-Genomic Era, Book of Abstracts. Bucharest, May 10-13, 2001. pp. 108-109.
  9. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Băbeanu Cristina, Badea Elena, Atyim Paul, Corneanu Gabriel, 2001 – Acţiunea acizilor humici asupra proceselor fiziologice ale plantelor cultivate in vitro.
    In: Buletinul Societăţii Naţionale de Biologie Celulară, 29: 274-275, Edit. Bion, Baia Mare. ISBN: 973-99656-8-7.
  10. Corneanu Mihaela, Marinescu Gabriela, Băbeanu Cristina, Badea Elena, Atyim Paul, Corneanu Gabriel, Bica Doina, 2002 – Dezvoltarea in vitro a explantelor de Robinia pseudoacacia var. oltenica, pe medii de cultură suplimentate cu acizi humici.
    In: Buletinul SNBC (Ed. G. Ardelean, C. Crăciun, Corina Roşioru), 30: 269-270. Edit. Bion, Satu Mare. ISBN: 973085316-8-3.
  11. Corneanu M., Mandrila G., Corneanu C.G., Cristea C., Atyim P., Neţoiu C., Bica D., 2004 – In vitro micropropagation in Robinia pseudoacacia var. oltenica.
    In: Book of Abstract (Eds. Ivana Maksimović and Maja Čuvardić), ESNA XXXIV Annual Meeting, Novi Sad, Serbia and Montenegro, Ed. Mondograf, Novi Sad: 107. ISBN: 86-7520-033-1.
  12. Corneanu C. Gabriel, Corneanu Mihaela, Atyim Paul, Popa Marin, 2004 – Efectul radioprotector al unor extracte fracţionate de alcaloizi, obţinute din seminţe de Nigella sativa (Ranunculaceae).
    In: Rezumatele lucrărilor celui de-al XXIIII-lea Simpozion Naţional de Genetică Vegetală şi Animală.
    I.C.-D.A. Fundulea. Bucureşti, pp. 27-28.
  13. Corneanu C. Gabriel, Ciupina Victor, Prodan Gabriel, Dragoi Stefan-Gheorghe, Corneanu Mihaela, Atyim Paul, Zagnat Marin, 2005 – Efectul imunostimulator si stresprotector al poliholosidelor extrase din semintele unor genotipuri ale genului Nigella (Fam. Ranunculaceae), la Mus musculus.
    In: Sesiunea Stiintifica Nationala “Biologia la inceputul secolului XXI”, Program si rezumate. Universitatea “Al.I. Cuza”, Facultatea de Biologie: 19.
  14. Corneanu G., Craciun C., Ciupina V., Prodan G., Corneanu M., Atyim P., Stefanescu I., 2006 – The radioprotective effect of the DDW and of the total alkaloid extract at the Malpighi lymphatic folicle level, in Mus musculus.
    In: The 2nd International Congress of Cellular and Molecular Biology. The 24th Annual Session of the Romanian Society for Cell Biology. Abstract Book, pp. 29, Iaşi.
  15. Corneanu C.G., Corneanu M., Atyim P., Craciun C., Popa M. - The possible implication of the COX-2 gene in mice (Mus musculus) response at the single or combined action of DDW and a total alkaloid extract from Nigella sativa seeds.
    In: ESNA XXXVI Annual Meeting, Book of Abstracts (Eds. Gerard Jitareanu, Gica Gradinariu, Vasile Vintu, Lucia Draghia, Cristina Zlati), p. 26. ISBN (10) 973-7921-81-X; ISBN (13) 978-973-7921-81-X.

Lucrări ştiinţifice comunicate

  1. Atyim, P., Bochis, I., Ftalocianina de fier; sinteză şi studiu structural, Univ. „ Babeş-Bolyai ”, Cluj – Napoca,Sesiunea ştiinţifică dedicată aniversării centenarului Independenţei de stat a României, 13-21 mai,1977
  2. Atyim, P., Importanţa înregistrării cuvintelor-cheie, ca formă a procesului de fixare în tehnologia didactică, Orientări formative în tehnologia didactică a fizicii şi chimiei,Consfătuire republicană de fizică şi chimie Oradea, 17-18 aprilie, 1979
  3. Atyim, P., Aprofundarea sensului fizic în predarea chimiei. Reacţii chimice, fenomene ce se petrec în timp, Orientări moderne în predarea interdisciplinară a fizicii şi chimiei, Simpozion naţional, Târgu Mureş, 11-12 octombrie, 1980
  4. Atyim, P., Relaţii de interdependenţă în chimia fizică. Potenţialul redox ca sursă valoroasă de informaţie, Creativitate şi eficienţă în învăţământ, Simpozion naţional, Ploieşti, 27 iunie 1983
  5. Atyim, P., Cerneluri tip PABE – 1, Creativitate şi eficienţă în învăţământ, Simpozion naţional, Ploieşti, 27 iunie, 1983
  6. Atyim, P., Realizarea în laboratoarele şcolare a unori înlocuitori de materiale deficitare pentru economia naţională, Zilele educaţiei şi învăţământului sătmărean,14-21 iunie, 1986
  7. Atyim, P., Influenţa compusului A P Q asupra obţinerii oxizilor de fier sintetici pe cale umedă, Zilele academice arădene, mai, 2000
  8. Jelea, M., Kovacs, Zs., M.,Ardelean ,G., Atyim, P., Biorehabilitation experiments undertaken on mine waste dumps of nonferrous ore mines, International Workshop on environmental policy in eastern and western Europe, Debrecen, Hungary , 28-30 august, 1999
  9. Atyim, P., Bolocan-Viaşu ,I.,Croitoru ,O.,Tigaie ,C ., Spectrometric determination of the ashe composition of Chieşd-Sărmăşag coal, 1st Romanian International Conference on Analytical Chemistry, Braşov,Romania,21-23 sept., 2000.
  10. Atyim, P., Biogeokémiai atomvándorlás tanulmányozása egy északnyugat-erdélyi kőzetben a bifázikus szénmodell segitségével,V- lea Congres Ecologic Maghiar , Debrecin, 25-27 oct., 2000
  11. Atyim, P., Seucea, M., Laboratoarele de expertiză merceologică- înfiinţare, acreditare şi mod de funcţionare, Zilele Academice Arădene , mai, 2001
  12. Marinescu, G., Corneanu, M., Băbeanu, C., Ciobanu, G., Atyim, P., Minea, R., Corneanu, G., Modificări biochimice şi fiziologice la Dendrobium phalenopsis, dependente de compoziţia mediului de cultură, Simpozion de Culturi de Ţesuturi şi Celule Vegetale, Satu Mare , 6 iunie 2002
  13. Lakatos.G., Toth, A., Kiss, M., Szabo,M., Ardelean, G., Atyim,P., A Tisza üledékének ökotoxikológiai vizsgálata, Tisza-kutató Ankét, Szeged, 28. nov. 2003
  14. Lakatos.G., Toth, A., Kiss, M., Szabo,M., Ardelean, G., Atyim,P., A Tisza élőbevonatának biomonitorozási alkalmazása, Tisza-kutató Ankét, Szeged, 28. nov. 2003
  15. Lakatos.G., Toth, A., Kiss, M., Szabo,M., Ardelean, G., Atyim,P., A Dél-Nyírség vizes élőhelyeinek ökológiai és természetvédelmi állapota a határ mindkét oldalán, Tisza-kutató Ankét, Szeged, 28. nov. 2003
  16. Lakatos.G., Toth, A., Kiss, M., Szabo,M., Ardelean, G., Atyim,P., É-Nyugat Románia vizes élőhelyeinek resztorációja, Tisza-kutató Ankét, Szeged, 28. nov. 2003

Cărţi publicate

  1. Sandu, I., Atyim, P., Sandu, I.C.A., Complemente de biochimie descriptivă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, ISBN: 973-35-1414-4, 376p.
  2. Atyim, P., Seucea, M., Merceologie si expertiza merceologica, Editura Bion, Satu Mare, 2003, ISBN:973-85810-4-4, 125p.
  3. Atyim, P., Biochimia proteinelor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007, ISBN 978-973-133-033-4, 242p.
  4. Ardelean, G., Karácsonyi K., Ardelean, D., I., Atyim, P., Lakatos, Gy., Marian, M., Marian, I. Împreună pentru reabilitarea Văii Ierului, Editura Daya, Satu Mare,2008, ISBN 978-973-86755-8-2, 312p.

Granturi şi proiecte

  1. Niac,G., Naşcu, H.,Horowits, O.,Pică Elena , Mureşan Ioana, Atyim, P., Bolocan- Viaşu,I., „Aplicarea modelului bifazic la clasificarea naturală a cărbunilor prin metoda PCA” -Grant al Academiei Române nr.256/1997.
  2. Zsuga, M., Horvath, R., Ardelean, G., Atyim, P., Evaluarea stării mediului în bazinul hidrografic al Tisei, Proiect ecologic transfrontalier realizat în colaborare între Universitatea Debrecen, Ungaria şi Univ. de Vest V. Goldiş, Romania, 2000-2002
  3. Denumire contract: Studiul efectului antimicrobian, antimutagen si anticarcinogen al diferitelor fractiuni ale extractului total de la genotipuri de Nigella sp. Stabilirea efectului citotoxic al acestor extracte.
    Perioada (ani) 2001 – 2003
    Titular contract : prof. Dr. Corneanu C. Gabriel (Universitatea din Craiova)
    Faza 1/2001: Studiul efectului antimutagen, anticarcinogen si antimicrobian al saponinelor din semintele de Nigella sp. Beneficiar, nr. inreg.; CNCSIS-Bucuresti, 33.254/2001, cod CNCSIS – 132. Valoare lei: 24.700.000 lei. Faza 2/2002: Aprofundarea studiilor privind efectul saponinelor si al extractului total ulei gras. Cercetari privind efectul complexului poliholosido-proteic al extractului total alcaloizi din seminte. Beneficiar; Nr. Inreg.: CNCSIS-Bucuresti, 33.451/2002, tema 39, cod CNCSIS – 12. Valoarea lei: 50.000.000 lei Faza 3/2003: Cercetări privind efectul unor extracte fracţionate din seminţele unor genotipuri de Nigella sp. asupra organismului vegetal şi animal. Efectul extractului acid, bazic şi în N-butanol de alcaloizi, din seminţele unor genotipuri de Nigella sp. Beneficiar; nr. înreg.: CNCSIS-Bucureşti, 33.547/2003, tema 8, cod CNCSIS – 265. Valoare lei: 55.136.700 lei.
  4. Denumire contract: Studiul mecanismului de acţiune al fluidelor magnetice şi al acizilor humici la nivel celular şi molecular, în procesele de organogeneză in vitro la specii lemnoase.
    Perioada (ani) 2001 – 2003
    Titular contract: conf. dr. Corneanu Mihaela (Universitatea din Craiova).
    Faza 1/2001: Stabilirea protocolului de micropropagare in vitro la Robinia pseudoacacia var. oltenica, pe medii cu fluide magnetice si acizi humici. Studiul mecanismului de actiune al substantelor bioactive. Beneficiar, nr. inreg.; CNCSIS-Bucuresti, 134/2001. Valoare lei: 28.850.000 lei.
    Faza 2/2002: Iniţierea culturii in vitro pe medii cu fluide magnetice si acizilor humici la Prunus avium. Studiul proceselor de rizogeneză la Prunus avium şi Robinia pseudoacacia. Beneficiar; Nr. Inreg.: CNCSIS-Bucuresti, 33.451/2002, tema 38, cod CNCSIS – 2. Valoarea lei: 50.000.000 lei.
    Faza 3/2003: Studiul procesului de rizogeneză in vitro şi producerea de vitroplante aclimatizate la Prunus avium şi Robinia pseudoacacia var. oltenica. Beneficiar; nr. înreg.: 33.547/2003, tema 9, cod CNCSIS – 267. Valoare lei: 55.136.700 lei.
  5. Denumire contract: Studiul efectului şi mecanismului de acţiune al unor imunostimulatori şi radioprotectori de origină vegetală (Nigella sp., Aralia mandshurica). Rolul citokinelor în modularea răspunsului organismului.
    Perioada (anii): 2004 - 2006
    Titular contract: prof. dr. Corneanu C. Gabriel (Universitatea din Craiova).
    Faza 1/2004: Testarea efectului stresprotector şi imunostimulator al extractului fracţionat de alcaloizi (Nigella sp.) şi al extractului brut (Aralia mandshurica). Beneficiar, nr. înreg.: CNCSIS-Bucureşti, 33.062/24.06.2004, tema 16, cod CNCSIS – 292. Valoarea lei: 150.000.000 lei.
    Faza 2/2005: Testarea efectului stresprotector si imunostimulator al poliholosidelor (Nigella sp.) si al flavonidelor si acizilor polifenolici (Aralia mandshurica). Beneficiar, nr. Inreg.: CNCSIS-Bucuresti, 34.677/24.06.2005, tema 9, cod CNCSIS – 292. Valoare lei: 150.000.000 lei.
    Faza 3/2006: Testarea efectului stresprotector si imunostimulator al uleiurilor volatile (Nigella sp.). Mecanismul de actiune al citokinelor. Beneficiar, nr. Inreg.: CNCSIS-Bucuresti, 17C/2006. Valoare lei: 200.000.000 lei.
  6. Coman, Virginia, Atyim, P.,Elaborarea unor metode performante de determinare a îndulcitorilor şi a coloranţilor din vin, interzişi de lege, pentru asigurarea calităţii şi a siguranţei chimice – MET-PERF-CAL-VIN
    Proiect CEEX/2006, program BIOTECH, Contract nr.141/15.09.2006
  7. Coman Virginia, Atyim, P., Optimizarea diagnosticului si terapiei cancerului vezical in contextul aparitiei noilor markeri tumorali urinari, a caracterizarii citogenetice si a metodelor terapeutice minim invazive – VEZUVIUM
    Proiect CEEX/2006, M1-C2-7202, program VIASAN.
  8. Ardelean, G., Karácsonyi K., Ardelean, D., I., Atyim, P., Lakatos, Gy., Marian, M., Marian, I. „Together for the reabilitation of the Ier Valley” derulat de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş -Arad, Universitatea Debrecen (Ungaria) cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Phare 2005 România – Ungaria, cod RO2005/017-536.01.01.01.24

1980-1981
Ștefan Leiti Ana Lozer

1981-1982
Rodica Bozga Marcel Dan Rodica Ilc Domnița Lungu
Mircea Pop Daniela Popa Cristian Rațiu

1982-1983
Iosif Diczig Sebastian Miklos Marta Sipos

1983-1984
Sorina Ciul Eva Radu Betty Selmenti

1984-1985
Cornelia Babut Gabriela Boci Maria Bulgaru
Ildiko Canea Mariana Chereches Maria Chis
Eniko Mark Mariana Moldovan

1985-1986
Mircea Buboi Dan Copcea Marta Fodor
Alina Grumeza Erika Hauler Horia Herta
Sorin Panaite Cristian Rusu Stefan Tomoioaga
Ildiko Toth Stefan Zolceac

1986-1987
     
1987-1988
Dan Lorincz Dan Marin
Emese Rak Simona Sabau

1988-1989
     
1989-1990
Alpar Hatvani Eniko Lorincz Ovidiu Pop

1990-1991
Alina Branisteanu Crina Pacurar
Andrea Silaghi Emese Szabo

1991-1992
Rudolf Demeter Adriana Hontau Mirela Pop

1992-1993
Alexandrina Borota Melisa Cristea Hajnal Szoke

1993-1994
Adela Babut Adina Tomsa

1994-1995
     
1995-1996
Cristina Balint Gabriella Gabor Luminita Horotan
Agnes Kallos Sergiu Purice Dana Ritiu
Simona Sabadis Elena Stanciu

1996-1997
Marian Bogdan Vasile Pop Cristian Vaida

1997-1998
Monica Bojan Nicolae Goga Alina Horotan
Manuela Metenti Bela Reiz Klara Vidami

1998-1999
Sergiu Dan Petru Barbus Noemi Eler Larisa Ghiulai
Marius Alin Lihet Daniel Panait
Serban Traian Purge Andrea Vajda

1999-2000
Alina Bistran Flaviu Cadar Arpad Kallos
Sanda Pop DianaValean

2000-2001
Anghel Chetrariu Peter Pal Csirak Bogdan Ghencea
Armin Haris Diana Pavel Bogdana Ritiu

2001-2002
Ioan Vlad Daniloaia Sebastian Hodisan Marius Ignat
Ovidiu Moldovan Andras Ors Pall
Mihaela Pop Vasile Florin Tarta

2002-2003
Corina Alina Finta Ancuta Ramona Silaghi Mariana Sima

2003-2004
Diana Dragos Patrick Nemes Anca Malanca
Gavril Popp Anita Porkolab

2004-2005
Emanuela Bianca Bente Ciprian Petrica Coita
Ovidiu Gheorghe Craciun Beata Hauler

2005-2006
Mircea Vasile Donca Cosmina Daniela Hanos Deian Ovidiu Laza
Hannelore Matyas Ciprian Tamas Surd

2006-2007
Theofil Gusat Thomas Lukaci Valentina Sandor
Dana Sichet Amalia Vida

2007-2008
Ana Maria Bretan Edina Bretan
Andrea Larisa Eva Alexandra Lia Lup

2008-2009
Oana Lenuta Craciun Lavinia Ghetea Daniel Goje
Denisa Horotan Andrea Zsoldos

2009-2010
Razvan Vasile Blaga Vasile Danut Chesches
Denisa Maria Muresan Ovidiu Tertan

2010-2011
Mariana Feher Norbert Simon

2011-2012
     
2012-2013
     
2013-2014
     
2014-2015
     
2015-2016
     
2016-2017
     
2017-2018
     
2018-2019
     
2019-2020