12 Aug 2016
  • Interval orar: 11:30
  • Locația: Sala multimedia
  • Data: Vineri, 12 August 2016

Consiliu profesoral

Vineri, 12.08.2016 la ora 11,30 va avea loc ședința de Consiliu profesoral în cadrul căruia cadrele didactice vor fi consultate în ceea ce privește persoana pe care o propun spre a ocupa funcția de director/director adjunct.

 

Adresa Inspectoratului Școlar:

 

În unitățile de învățământ unde mai multe persoane și-au exprimat intenția de a ocupa funcții de conducere și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, se vor organiza ședinte ale Consiliului profesoral în cadrul căruia cadrele didactice vor fi consultate în ceea ce privește persoana pe care o propun spre a ocupa funcția de director/ director adjunct. Exprimarea propunerii va fi secretă. La ședință vor fi invitați: 1 reprezentant al primarului, 1 reprezentant al consiliului local, 1 reprezentant al părinților care își vor exprima de asemenea propunerea. Personalul didactic care din motive obiective (ex. plecați din județ) nu pot fi prezenți, pot să împuternicească, în scris sau prin e-mail, un alt coleg să îi exprime propunerea.

 

Ședințele se vor desfășura în zilele de 11, 12, 16 august 2016 (în 16 august până la ora 13,00). Data și ora vor fi stabilite de comun acord cu reprezentantul ISJ desemnat, care va contacta telefonic directorul unității în cauză.